România, depozit pentru deşeurile nucleare din UE


Deşeurile nucleare din Uniunea Europeană ar putea fi transportate în Europa de Est, una dintre posibilele locaţii fiind România, pentru a fi stocate în depozite subterane, conform planurilor analizate de statele membre UE, relatează The Times în ediţia electronică.

Potrivit sursei citate, proiectul, realizat pe fondul reapariţiei interesului pentru energia nucleară, ar putea obţine aprobarea Comisiei Europene la sfârşitul acestui an. Negocierile sunt în curs de desfăşurare între opt ţări – Organizaţia europeană pentru dezvoltarea capacităţii de stocare din care fac parte Olanda, Italia, Polonia, România, Slovacia, Lituania, Slovenia şi Bulgaria- pe tema transportării şi stocării deşeurilor. Oficialii acestor ţări urmează să se întâlnească din nou în luna mai.

În Slovenia, un depozit pentru deşeuri nucleare cu un nivel scăzut de radioactivitate este în construcţie în localitatea Vrbina, situată în estul ţării. În iulie 2009, comunitatea locală a acceptat construirea acestuia în schimbul unor despăgubiri anuale de cinci milioane de euro, potrivit Asociaţiei nucleare mondiale.

Până în prezent, foarte puţine ţări din lume au construit un depozit permament pentru deşeurile lor , rezultatul nedorit al procesării combustibilului nuclear în vederea obţinerii energiei. Restul ţărilor păstrează materialele în instalaţii provizorii. Alte state UE implicate în proiect, precum Slovacia, Lituania şi Slovania, se confruntă cu provocări similare. Deoarece au doar unul sau două reactoare, aceste ţări ar prefera să suporte împreună costurile construirii unui depozit geologic. Bulgaria şi România au două reactoare, în vreme ce Slovania dispune doar de un reactor pe care-l partajează cu Croaţia.

sursa: evz

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s