A murit Nicu Constantin


Renumitul actor roman Nicu Constantin a murit astazi la ora 16.45, la Spitalul Militar central din Bucuresti, din cauza unei afectiuni pulmonare severe, scrie „Evenimentul zilei”.

Constantin fusese internat pe 11 mai, iar la inceputul lunii iulie, medicii au vrut sa il transfere de la reanimare la o sectie normala, insa starea lui de sanatate oscilanta nu a permis aceasta schimbare.

„Actorul a suferit un prim stop cardio-respirator în jurul orei 14.00, s-a reuşit resuscitarea, însă, după mai puţin de două ore, a suferit un alt puseu, iar manevrele de resuscitare s-au încheiat după aproape o oră, fără niciun rezultat, din păcate”, a precizat directorul Spitalului Militar din Capitală, Ioan Sârbu, citat de Realitatea.net.

Nicu Constantin s-a nascut pe 31 iulie 1939 la Eforie Sud, in judetul Constanta. A fost una dintre numele cele mai importante a Teatrului „Constantin Tanase” din Bucuresti intre 1960 si 2000, unde a sustinut peste 9.000 de spectacole. Nicu Constantin a jucat, de-a lungul carierei, şi în aproximativ 28 de filme, printre care „împuşcături pe portativ” (1966), „Vin cicliştii” (1968), „Alo, aterizează străbunica” (1981) şi „Ministerul comediei” (1999).

In 2001, Constantin a devenit cetatean de onoare al orasului Eforie Sud.

În 2005, în cadrul Galei Uniter, a primit premiul special pentru teatru de revistă, iar în 2006, premiul Uniter pentru întreaga activitate.

sursa: http://www.rol.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s