Al saselea Disneyland se va construi la Bucuresti


Celebrul parc de distractii, care are doar cinci locatii in lume, se va construi si in Capitala daca municipalitatea va reusi sa stranga 400 milioane de euro.

Banii necesari se vor strange atat din parteneriate public-privat cat si prin intermediul unui teledon pe care consilierii generali intentioneaza sa-l tina deschis timp de un an. „Va exista un teledon care va functiona timp de un an, iar cu banii pe care vom reusi sa ii strangem si din parteneriate speram sa putem deschide acest Disneyland romanesc”, a declarat, pentru Ring, Mariana Chiris, consilier general.

Consilierii planuiesc sa ridice parcul de distractii pe aproximativ 14 hectare si vor sa introduca proiectul pe ordinea de zi intr-o sedinta a Consiliului General pana la finalul anului.

„Exista trei posibile locatii: Padurea Baneasa, o parte din Parcul Copilului, mai precis langa Sala Polivalenta, sau in vecinatatea comunei Mogosoaia. Dorim ca acest parc sa se intinda pe o suprafata de 14 hectare, fiind astfel al doilea ca marime din Europa. Terenul respectiv va fi concesionat de catre municipalitate”, a spus Mihai Voicu, presedintele Comisiei de Invatamant, Cultura, Culte si Sport din cadrul Consilului General al Primariei Capitalei.

Primul Disneyland din lume s-a deschis pe 17 iulie 1955 in California si se intinde pe o suprafata de 35 de hectare. Parcul are 60 de puncte de atractie si a reusit, in ciuda criticilor, sa obtina profit din primul an de functionare.

http://www.9am.ro

Anunțuri

Un gând despre &8222;Al saselea Disneyland se va construi la Bucuresti&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s