09 09 09


Astăzi, în cea de-a noua zi a celei de-a noua luni a celui de-al nouălea an din noul mileniu ar fi trebuit să pierim cu toţii, spuneau în urmă cu ceva timp profeţi, experţi în numerologie sau membri marcanţi ai diferitelor culte religioase.

Pentru mulţi, această asociere de cifre are valoare mistică şi nu puţini au fost cei care au atribuit izbucnirea epidemiei de gripă porcină la nivel mondial debutului Apocalipsei. Şi mai multe voci s-au ridicat şi au avertizat că lumea va fi înghiţită de gaura neagră creată de acceleratorul de particule CERN, din Elveţia.

Ultimii ani au fost o mare dezamăgire pentru adepţii Armaghedonului.Trecerea dintre milenii s-a făcut fără nici cel mai mic semn de sfârşit al lumii, iar 06/06/06 s-a dovedit a fi o zi obişnuită de marţi, lipsită de evenimente spectaculoase.

Cum se „naşte ” Apocalipsa

Utilizatoruii site-ului alien-earth.org au combinat informaţii culese din profeţiile lui Nostradamus, cu cele mayaşe, cărora le-au adăugat temerile cu privire la cercetările ştiinţifice efectuate în laboratorul CERN din Geneva, unde se află acceleratorul de particule Large Hadron Collider, ajungând la imaginea, „exactă”, spun ei, a Apocalipsei, scrie Daily Mail.

„Atenţie! 999 este 666 întors”, scrie un utilizator. „Nostradamus ne-a avertizat în urmă cu 400 de ani că vom crea o maşinărie a Apocalipsei, acceleratorul CERN”, adaugă el.

Pe un atl site, http://www.revelation13.net, numerologii şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la gripa porcină. „Populaţia mondială va ajunge la 6,8 miliarde de persoane în noiembrie 2009, iar Revelaţia 6:8 povesteşte despre al patrulea călăreţ al Apocalipsei, Moartea. Prin urmare, aceast virus al gripei porcine, H1N1, ar putea deveni o epidemie mortală la scară mondială?”.

„Notaţi că „nein” în limba germană înseamnă „nu”. Deci, 9-9-9 ar putea însemna „nu-nu-nu”, scrie un alt adept al Apocalipsei.

Un singur expert în numerologie pare că nu şi-a pierdut capul în faţa semnelor. Este vorba despre Pauline Rose care precizează că „noup este numărul împlinirii, aşadar, de acum înainte, urmează să se întâmple numai lucruri bune”.

La bine şi la rău, până la sfârşitul lumii

De teama ca Marele Final să nu îi găsească despărţiţi, mai mulţi tineri au programat nunta chiar pe 09/09/09. La chinezi, cifra 9 este aducătoare de noroc, aşa că perechile care şi-au unit azi destinele sunt sigure că vor avea o viaţă lungă şi frumoasă împreună.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s